Valentina Dolceanu mi-a trimis prima data poezia "N-ai mai putut să stai în cer" cu rugămintea de a corecta sau îmbunătăţi versurile respective. Simţea că ceva nu este în ordine... Într-adevăr, abordarea era una poetică, ideea era bună, interesantă, dar în ce priveşte forma erau câteva lucruri de spus, mai ales finalul era diluat, neconvingător. Celelalte două poezii, "Mamă" şi "Muntele fericiţilor" m-au surprins prin ideile lor, şi mai ales prin felul de abordare, original. Felicitări! După aceste trei poezii, mi-a mai trimis două, dar din nefericire, acestea n-au atins nivelul celorlalte. Cercetăm, analizăm şi trebuie să avem curajul de a renunţa la ce nu este de valoare.
Mamă
De când
stai trează mamă
La capul
meu veghind
Şi tremurând
de teamă
Luptând
cu-al morţii gând?
Ai stat şi
astă noapte
La
căpătâiul meu,
Punându-mi
apă rece
Pe frunte,
tot mereu?
De când
ţi-a fugit somnul
Lucrând la
haina mea,
Ca dimineaţă,
puiul,
S-o poată
îmbrăca?
O, câte
nopţi de-a rândul
Pe toţi ne-ai
învelit!
Să nu ne-nvingă
frigul,
La piept ne-ai
încălzit…
Aşa te
ştiu, o, mamă,
Plecată
peste ac,
Lucrând din
zori în seară
Ca să ne fii pe
plac.
Şi n-ai
dorit vreo plată,
Nici alte
bucurii,
Decât să-ţi
vezi odorul
Crescând
din zi în zi...
Eşti
obosită, mamă,
Şi ai albit
de-acu...
Închide dar
lumina,
Şi culcă-te
şi tu!
26 02 2012
Muntele fericiţilor
Isuse, mai stai
pe munte
Ca să vin la
Tine?
Isuse, mai ai
cuvinte
Din fericirile Tale, şi pentru mine?
Isuse, mai ai
inima largă?
Săracul în duh din mine, aleargă;
Plânsul strigă şi suspină,
De la Tine doreşte lumină.
Şi blândul cu flămândul,
Alături de milostivii prigoniţi,
Şi cu-nsetatul, urcă s-audă cuvântul
Spus de
Tine, despre cei fericiţi.
Şi cel cu
inimă curată,
Invită
împăciuitorul
Să urce cu el spre creastă,
Să audă ce va
păţi prigonitorul.
Urcăm, urcăm
pieptiş pe munte,
S-auzim de la
Tine cu toţii
De bucuria şi răsplata
dreptăţii
Şi de fericirea
Ta înaltă şi adâncă!
Isuse, mai
stai o clipă pe munte
Şi-ascunde-mă
şi pe mine în stâncă!
26 02 2012
Filipeni 2,6.7
N-ai mai putut să stai în cer, Isuse,
Văzând cum diavolul ne înrobea;
N-ai mai putut deloc să stai în cer,
Când pe pământ, aici, omul pierea...
Nu mai era plăcut în cer, Isuse,
Când gemetele lumii Te chemau;
Nu mai era deloc plăcut în cer,
Când cupele de lacrimi se umpleau...
N-ai mai întârziat în cer, Isuse,
Învăluit de-al îngerilor cânt;
N-ai mai întârziat deloc în cer,
Cu Tatăl Tău şi Spiritul cel Sfânt...
Lăsat-ai slava tronului divin
Şi-n lumea de-ntuneric Te-ai grăbit;
Ai dat tot cerul pe-un pământ de chin,
Iar noi, pe cruce-n schimb Te-am răstignit...
Şi n-avea cum să fie de mirare
Că soarele pe loc s-a-ntunecat,
Şi că pământul plin de întristare
Şi-a zguduit adâncul revoltat.
Ah, Doamne, umple-ne măcar de-acuma
Cu-al pocăinţei spirit înnoit,
Să te putem iubi şi noi întruna
Cum Tu, cu-atâta jertfă, ne-ai iubit!...
12 02 2012
Am vrut
Am vrut să Te slujesc
Urcându-mă pe munte.
Acolo să mă mândresc
Cu faptele-mi multe.
Urcându-mă pe munte.
Acolo să mă mândresc
Cu faptele-mi multe.
Am vrut să Te slujesc
Închisă-n turn de fildeş.
De-acolo să privesc
La cei ce-ţi greşeau des.
Închisă-n turn de fildeş.
De-acolo să privesc
La cei ce-ţi greşeau des.
Am vrut să Te slujesc
În junglă, nisip şi ghiaţă.
Spunându-le cum mă nevoiesc
Să-i conduc la viaţă.
În junglă, nisip şi ghiaţă.
Spunându-le cum mă nevoiesc
Să-i conduc la viaţă.
Apoi am înţeles
Că mă slujeam pe mine.
Şi doar pe mine m-am ales,
Mândria mea şi nu pe Tine.
Că mă slujeam pe mine.
Şi doar pe mine m-am ales,
Mândria mea şi nu pe Tine.
Pe când eu slujeam
Ca să mă-nalţ în sine.
Tu lucrai şi Te jertfeai
Pentru toţi, şi pentru mine.
Ca să mă-nalţ în sine.
Tu lucrai şi Te jertfeai
Pentru toţi, şi pentru mine.
7 05 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu