Roşii, vechi ninsori
De ce uităm mereu
că cerul nu-i departe?
De ce-ncercăm
într-una s-ajungem pân’ la nori?
Noi nu privim
nicicând Pământul ca pe-o carte
A carei file-s
pline de roşii, vechi ninsori.
De ce ne chinuim
degeaba vechiul suflet
Ca să pătrundem
numai în timp şi-n amintire,
Când spiritul, el
însuşi, întrece clipe, ore
Şi-atinge fără
teamă eterna Răstignire?
Îmi scriu pe suflet o minune
M-am săturat de
necredinţă!
Oare prin
hainele-Ţi pătate
N-avea-voi iarăşi
biruinţă
Să sting odată
astă noapte?!
Mi-ajunge-acum
să-mi fie teamă.
Vreau să Te am
mereu cu mine.
Şi chiar
de-ntr-una voci mă cheamă,
Îmi scriu pe
suflet o minune!
Mi-a-nverzit inima
Sufăr, sufăr,
Doamne,
Iar sufletul meu
însetează.
Crăpături în
pustia uscată
Vezi inima cum o
crestează!
E piatră, ţărână,
Se-adapă din
praful amar...
Găseşte-mi Tu
calea spre ape,
Depărtează de
mine uscatul hotar!
Mi-a-nverzit
inima,
Străpuns-ai pe
cruce uscatul.
Vad bine, Tu doar
ştii apă a da,
Doar Tu scoţi din
pietre înaltul!
Dar simţi o rază
Când reuşeşti
nimic
şi totuşi, cerul
îţi surâde;
când eşti mic în
faţa lumii
şi totuşi,
îngerii pentru tine cântă;
când toate apasă
şi oriunde totul
e închis,
dar simţi o rază
răscolindu-ţi
sufletul însingurat;
când greutatea
capătă chip,
dar în văzduh
simţi mirosul ploii;
atunci când
toate-acestea
intersectează
visul tău
punându-i stăvilare,
legându-l de
Pământ,
ştii cel mai bine
că e uşor să
trăieşti
şi e greu să nu.
După valuri şi foc văd azi cerul senin
Încă sunt zile
frumoase şi încă mai vin,
Încă Te caut, Te
găsesc cu lumină.
După valuri şi
foc văd azi cerul senin,
Văd o parte de
nor cum văzduhul alină.
Pe pajiştea-cer cu albastrul de iarbă
Câmpie de cer
prin vârfuri de pom;
O jertfă iubind
pentru sufletul-om.
Pe pajiştea-cer
cu albastrul de iarbă
El poate pe veci
smoala-suflet să şteargă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu