Magdalena Toma

Stânca vieţii mele

Doamne, Stânca mea Tu eşti,

Cetăţuie de scăpare,

Orion spre zări cereşti,

Adăpost în încercare.

Tu-mi eşti turnul cel înalt,

Scutul meu, puterea mea;

Eşti parfumul meu de nard

Şi a vieţii mele Stea.  

Mai puternic decât munţii

Sunt, când mă încred in Tine.

Cu balsam, pe bolta frunţii

Ma mângâi, în rău şi-n bine.

Când spre Niagara vieţii

Mă îndrept înfiorat,

Spulberi temeri, negrul ceţii

Şi-mi eşti Stâncă de-ancorat.

Tu m-ai scos cu braţ puternic

Din adâncul morţii reci.

Te iubesc, căci Tu eşti vrednic

Şi rămân al Tău, pe  veci!


 Domnul e scara spre cer

Pe cerul albastru când nori grei apar

Şi-ades pribegind sunt străin şi fugar,

Eu strig către-al meu bun şi scump Salvator

                          Şi El îmi trimite-ajutor.

Ca Iacov, în rugă eu lupt tot mereu.

Statornic rămân lângă-al meu Dumnezeu.

În orice primejdii, dureri sau furtuni,

                          Mă apără îngerii buni.

Vreau inima, Doamne, să-Ţi fie „Betel”,

Din Iacov să pot deveni „Israel”

Şi sfântă să fie de-acum viaţa mea,

                          Să pot oglindi slava Ta!

Isus mi-este totul, speranţe când pier.

Pe scara iubirii urc trepte spre El

Şi cânt, şi mă rog, şi în El cred şi sper.

                          Domnul e Scara spre cer!

O, scumpă mamă

O, scumpă mamă, ce-am putea,

În pragul dalbei primăveri,

Să-ţi oferim de ziua ta,

Când totul dai, nimic nu ceri?!

Cu dragoste tu ne-ai vegheat

Din fragedă pruncie chiar,

Şi răni adânci ne-ai vindecat

Cu glasul tău blând, plin de har.

Acum, când în al vieţii-amurg

Porţi nimb de raze argintii

Şi încă lacrimi ştergi, ce curg

Pe-obraz, gândind l-ai tăi copii,

Cu ce-am putea să răsplătim

Jertfirea unei vieţi întregi,

Ca în coroana ta să fim

Mici stele, strălucind pe veci?

În florile ce-ţi oferim

E pusă toată dragostea

Ce-n inimă noi o nutrim

Pentru trudită viaţa ta.

O, mamă, mâna-ţi sărutam

Şi-obrazul ars de-al vremii stres,

Căci te-ai jertfit, ca să purtăm

Chip nou şi caracter ales.

Să-ţi răsplătească Dumnezeu

Tot ce-ai făcut, spre-a ne salva,

Să fim cu toţii un trofeu

Pentru Împărăţia Sa!
  

Privesc la chipul tău plăcut

Privesc la chipul tău plăcut,

Copilul meu, ce parcă ieri

Din leagăn trimiteai tăcut

Surâsul primei primăveri.

Trecut-au anii ca un vis,

Cu albe nopţi, de dulci vegheri;

Cu rugi fierbinţi, de har promis,

Scăldat în scumpe mângâieri.

Cu primii paşi, pe Stâncă puşi,

Şi mâini unite-n rugăciuni,

Mereu de Dumnezeu conduşi,

Am înfruntat nori şi furtuni.

Din dragoste ţesut-am fir

Pentru al pânzei caracter,

Cerând al Duhului Sfânt mir

Să te păstreze pentru cer.

Tu ai crescut… Pe calea Sa

Azi mergem, mâinile unind.

Isus, ai Săi să fim, ne vrea,

Mandatul vremii împlinind.

În inimă te port mereu,

Pe-altar de rugă necurmat.

Să te-ocrotească Dumnezeu,

Copilul meu, de El salvat.

                         Copiilor mei,

cu dragostea unei vieţi jertfite pentru ei.

Gânduri despre iarnă

Când privesc cum ninge-n zare,

Simt o rece-nfiorare:

Încă suntem pe pământ!

Doamne, oare, până când?    

Flori de gheaţă-n geam răsar

Şi în inimă tresar:

Doamne, când vom fi flori vii?

Mai e mult până când vii?

Focu-arzând în şemineu       

Spune sufletului meu:

Tu topeşti, pentru drumeţi,

Cu-al iubirii foc, nămeţi?

Fumul din al casei horn

E dovada că nu dorm,

Ci veghez, mă rog nespus.

Tu stai treaz, pentru Isus?

Ca hlamida cea de nea,

Vorba, fapta, viaţa mea,

Albă, nepătată fie,

Doamne, ca să-Ţi placă Ţie.

Iarna, pe-nnoit pământ,

Ştiu că nu va fi  nicicând.

Nici suspin, nici lacrimi, moarte...

Domnul, veşnicie-mparte

Tuturor ce L-au iubit

Şi prin El au biruit!

Îmbrăcat în alb, deplin

Ţie, Doamne, mă închin.

Încă suntem pe pământ!

O, Isuse, până cand?   

Oare, când vom fi flori vii?

Mai e mult până când vii?

Isus, ce dulce Nume ai!

Ce dulce Nume ai, Isus!

Îl cântă universu-ntreg,

Dar, decât toate mai presus,

Îl cântă-acei ce Te aleg.

Când spun „Isus”, ecoul duce

Până la îngeri cântul meu.

Dar ei nu înţeleg ce dulce

E pentru noi, Numele Tău.

Chiar serafimi si heruvimi            

De Te-ar slăvi neîncetat,

Doar noi cântare nouă ştim:

„Fii preamărit! Tu ne-ai salvat!”

Ce dulce Nume ai, Isus,

De frumuseţi şi farmec plin.

Eşti răsărit fără apus,

Eşti cerul nostru-n veci senin.

Tu, prin pustiul vieţii noastre,

Eşti ca un fluviu de iubire.

Şi noi, ca sferele albastre,

Ne vrem, în Tine, oglindire.

Iar în curând, când vei veni

Şi îngeri vei trimite-n zări

S-adune pe ai Tăi copii,

Din ale Terrei mii de ţări,

Cu ce melodioase imnuri,

Isuse, Ţi-am putea cânta,

Decât cu harpele din inimi,

Unite-n veşnic „Osana”?

Ţi-aducem, astăzi, închinare,

Nu-n Betleem, ca alte dăţi,

Ci-n inimi recunoscătoare

Şi-n înnoite-a’ noastre vieţi.

Tu adorarea să primeşti

A celor ce în vers nespus

Îţi cântă azi… şi-n slăvi cereşti:

Ce dulce Nume ai, Isus!

Nu Îi spune Domnului!

Nu Îi spune Domnului,

Că furtuna vieţii-i grea,

Ci furtunii tu să-i spui

Despre măreţia Sa!

Vântu-ncearcă uneori

Focu-a-l stinge-n candele,

Dar mai sus de orice nor

Străluceşte soarele.

Când eşti trist, dezamăgit,

O, nu te descuraja!

Domnul, Cel Neprihănit,

Te veghează pururea!

Ancorat în El puternic,

Tu urmează-L necurmat

Pe Acel ce este Vrednic

De iubit şi de-admirat!

Urcă-n pas cu El spre ceruri

Prin credinţă, zi de zi;

Ale vieţii tale ţeluri

Domnul le va împlini!

Fă-ţi din zel, curaj, nădejde,

Strune pentru harpa ta

Şi atinge-le cereşte.

Cântă şi cu inima!

Chiar furtuni de deprimare

Sufletul de ţi-au străpuns,

Luptă! Nu ceda! Fii tare!

Harul Său îţi e de-ajuns!

Acasă la Tatăl

 Acasă, la Tatăl... tânjesc azi de dor

Şi-aş vrea cât mai grabnic acolo să zbor.

Din tot ce-a promis şi-n curând ne va da,

Doresc să privesc în etern Faţa Sa.

Acasă, la Tatăl, e tot ce-am sperat.

Nimic nu mă ţine de Terra legat.

Mi-e inima clopot de bună vestire

Şi candelă-aprinsă, veghind în slujire.

Acasă, la Tatăl – un loc pregătit

În noua cetate m-aşteaptă tihnit.

Alături de îngeri, pe aripi de cânt

Adesea eu zbor, preamărind pe Cel sfânt!

Acasă, la Tatăl, e cerul senin.

Nu-i moarte, nu-s lacrimi, dureri, nici suspin.

Acolo-i iubire, e pace deplină

Şi Domnul e veşnica noastră Lumină.

Acasă, la Tatăl, coroane aşteaptă

Pe frunţi să le-aşeze Iubirea-nţeleaptă

Şi  harpe să cânte cereşti armonii

Slăvind pe Acela, ce-atât ne iubi!

Acasă, la Tatăl, vom fi  în curând.

Striga-vom să afle întregul pământ:

„Acesta e Domnul în care-am crezut,

Căci El, Mântuire ne este, şi Scut!”

Acasă, la Tatăl, de-a-lung de vecii,

Noi, stele-n coroana Iubirii vom fi.

Pe norul cel alb Domnul vine, da…, iată-L!

Cu El fi-vom veşnic, acasă la Tatăl!