Când lacrimi
fierbinţi în priviri ţi se-adună,
Străpuns
de-ntrebări, apăsat de poveri,
Să nu uiţi de
Domnul şi mâna Sa bună!
Mai este un mâine
în care să speri!
Când zarea ţi-e
plină de-un văl ca de moarte,
Şi ziua de azi e
mai neagră ca ieri,
Aşteaptă-L pe
Domnul, că nu-i prea departe!
Mai este un mâine
în care să speri!
Te-aştepţi la
lumină şi-i beznă adâncă,
Alergi după pace,
şi nu-i nicăieri...
Rămâi pe genunchi
şi mai stăruie încă!
Mai este un mâine
în care să speri!
Când cerul de
plumb plânsul tău nu-l străpunge,
Eşti singur şi
trist, copleşit de dureri,
Un singur cuvânt,
să trăieşti, îţi ajunge:
Mai este un mâine
în care să speri!
Când vezi pe cei
răi afişând fericirea,
Iar tu,
credincios, chiar deloc nu prosperi,
Nu-ţi pierde
nădejdea, ridică-ţi privirea:
Mai este un mâine
în care să speri!
De stai cu Isus
şi trăieşti prin credinţă,
Oricât de sărac
sau lipsit de puteri,
În El, doar în El
este-a ta biruinţă!
Mai este un mâine
în care să speri!
E timpul grăbit şi
’napoi nu se-ntoarce...
Oricum n-are
lumea să-ţi dea mângâieri...
Tu fă-ţi
rugăciunea şi culcă-te-n pace!
Mai este un mâine
în care să speri!
Sublim!!
RăspundețiȘtergere