Aş vrea să fug

Aş vrea să fug, Doamne, de Tine,

Departe-n zări să mă ascund,

Sunt păcătos, o ştiu prea bine,

De-aceea pleacă de la Mine

Şi lasă-n valuri să m-afund...

Aş vrea să nu mă mai pândeşti,

La ţărmul mării să dispar,

Deşi Tu tot mă urmăreşti

Şi nu-ncetezi să mă iubeşti

Aşa cum sunt, gol şi murdar…

Aş vrea să-mi liniştesc fiinţa

În locuinţa celor morţi...

Mă oboseşte necredinţa

Şi mă striveşte neputinţa

Sub groaza astei crude sorţi.

Aş vrea să plec, dar nu-i niciunde

Vreun loc să nu mă mai găseşti

Şi-n care să nu poţi pătrunde

Cu-ale iubirii Tale unde

Şi inima să mi-o zdrobeşti...

Mai bine, Doamne-n faţa Ta

Rămân cu toată goliciunea,

Cu toată inima cea rea,

Şi-arunc în praf mândria mea,

Oricât şi-orice ar spune lumea.

De ce să fug de-a Ta privire

Şi-n bezna lumii să m-afund,

Când Tu mă chemi la mântuire?

De  ce-aş pieri-n nelegiuire?

De ce de Tine să m-ascund?

Sunt prins în lanţuri de mormânt,

Un păcătos printre ruine,

Dar nu-mi mai pasă de cum sunt,

Destul să ştiu că Tu eşti sfânt

Şi Te-ai jertfit şi pentru mine.